Rutina mea de dimineață. Partea practică :)

Necesitatea de a introduce o rutină de dimineață a început cu aproximativ 5 ani în urmă (asta ar fi cam prin 2015). La acel timp aveam 2 copilași micuți, frumoși și extraordinari de activi, iar eu îmi reluasem serviciul. Diminețile erau un veritabil haos, zilele - o fugă între casă și serviciu. Nu reușeam să ajung să fac acele lucruri care îmi aduceau plăcere, cum ar fi sportul, cititul cărților, reușeam să citesc pe atunci doar povești de seară. Eram dezorganizată. Orice lucru pe care mă apucam să-l fac nu-l duceam până la capăt și, eventual, renunțam să mai fac ceva. Ajungeam seara prea epuizată și toate acestea fiind acumulate mă făceau să mă simt frustrată, stresată și neîmplină ca persoană, fapt ce se răsfrângea și în viața profesională. Pe lângă toate, după două nașteri la diferență de 2,5 ani între ele, am acumulat Xșpe kilograme în plus, mai exact 15 kg.


Într-o zi mi-am zis că trebuie să fac ceva, să fac o schimbare. Trebuia să încep să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc. Având multe cărți de dezvoltare personală citite, venise timpul să aplic câte ceva din cele citite. În moment ce am decis că e timpul să fac o schimbare, scopul meu a fost să-mi creez câteva obiceiuri bune, prin care să-mi găsesc un echilibru și care să mă facă mai productivă, în special în viaţa personală și spirituală, să-mi îmbunătățesc condiția fizică. Ulterior, am trecut și la îmbunătățirea vieții profesionale.


Unicul timp care îmi aparținea mie era doar acel de dimineață, când toți ai casei dormeau. De aceea, mi-am făcut timp în programul matinal. Eu sunt o bufniţă de noapte, trezitul devreme pentru mine a fost și este o provocare foarte mare. Am avut câteva tentative eșuate de a mă trezi foarte, foarte devreme, care s-au soldat cu emoții negative și dureri de cap. Din acest motiv mi-am creat un program care să-mi ofere mie un echilibru între ceea ce reprezint eu și între ceea ce vreau să obțin. Deci,mă trezesc cu 20-45 minute mai devreme de începerea forfotei din casă.


Când am început să-mi construiesc rutina zilnică, am tins să mențin totul cât mai simplu și minimalist, cu 2 copii mici în casă și un serviciu timpul personal era un lux. Am introdus treptat câte un obicei în rutina matinală, pe care o am astăzi. De aceea, recomand să nu te apuci din start de toate obiceiurile, oricât de tentante ar fi ele, te vei împotmoli si nu vei reuși să te ții de ele. Începe cu unul, ocheşte-l pe acel care la acest moment îți aduce cel mai mult beneficiu și satisfacție. Testează-le cu timpul pe toate ca să vezi ce anume dă rezultatele cele mai bune în cazul tău.


Ştiu că s-ar putea să-ți pară o abureală. Dar am simțit pe pielea mea că funcționează. A trebuit un an și jumătate ca să încep să simt real beneficiile rutinei construite. Am slăbit în 4 luni 15 kilograme, am început să fac mai multe exerciții, găsind o enormă plăcere în alergatul de dimineață, am citit multe cărți de atunci, în 2019 am ajuns să citesc chiar 28 de cărți, mă simțeam mai împlinită, reușisem să-mi schimb și job-ul care nu-mi aducea satisfacție și creștere pe unul la care visam pe atunci. De aceea, știu că mă repet, dar preluarea controlului asupra dimineților îți poate influența decisiv productivitatea.


Aşadar, iată cum arată rutina mea de dimineață:


1. Hidratarea. Beau un pahar de apă. Acest obicei îl am deja de peste 10 ani. Cu timpul am trecut la 2 pahare de apă, fără lămâie. Am încercat să-mi storc lămâie, dar nu a mers în cazul meu. Dar chiar și în acest caz, acest obicei îmi dă foarte multă energie și îmi pune întreg organismul în mișcare.

2. Citesc cărți. Nu intenţionez să descriu toate beneficiile lecturii J. Dar ce ține de mine, sunt dependentă de citirea cărților (cred că deja ai sesizat acest fapt J). Pentru mine citirea cărților este o activitate la care mă deconectez şi care-mi răsfaţă creierul, îmi reduce nivelul de stres, îmi oferă cunoștințe și inspirație. Erau zile când reușeam să citesc doar 2-3 pagini, dar chiar și așa mă simțeam împlinită, fiind mai aproape de sfârșit de cât de început. Acum regula mea e să citesc minim 10 minute pe zi.

3. Fac mișcare de 3-4 ori pe săptămână. Sunt o alergătoare. Această rutină probabil că a avut

cel mai mare efect asupra mea.

Nu e obligatoriu să alergi și tu. Poţi practica 10-15 minute de exerciții de fitness, yoga sau 5 minute de streching. Fă orice îți place ție și presupune mișcare. Pentru moment, din cauza intervenției chirurgicale, ce mi-a fost efectuată cu o lună și jumătate în urmă, îmi este interzisă oricare activitate fizică, însă în ziua când voi putea relua activitățile fizice probabil că voi simți cea mai mare euforie.


4. Iau micul dejun. Foarte mulți ani am mers eu către acest obicei. De mic copil nu luam dejunul, nu puteam. Organismul meu pur și simplu nu acceptă mâncarea până la o anumită oră a dimineții. Puteam să nu mănânc până la orele amezei, respectiv ajungeam la prânz foarte flămândă și mâncam de toate. Din moment ce am decis că trebuie să mă readuc la formele mele corporale de înaintea sarcinelor, mi-am format obiceiul să mănânc după o oră, o oră și jumătate de la trezire. În așa modalitate mi-am stabilit un regim alimentar regulat și am început să-mi controlez cantitățile de mâncare.

5. Ascult un video motivațional. Această activitate pe mine mă încarcă cu multă motivație de a înfrunta ziua și de a profita de ea la maxim. Videourile le iau de pe youtube și nu la întâmplare. Le-am căutat pe acelea care rezonează cu mine. Îți recomand să faci exact la fel. Sunt videouri scurte de aprx. 5-10 minute. Îți las aici unul dintre ele.

6. Setez 3 priorități pentru ziua curentă. Scriu unu, două sau trei lucruri care simt că trebuie să le fac astăzi. Unul numaidecât e pentru mine. To Do list-urile și planificările eu le fac cu o seară înainte. Dimineața însă îmi setez prioritățile.

7. Fixez reușitelor. Acest obicei îl am deja de câțiva ani și pe cât de banal părea la început, pe atât de benefic s-a dovedit a fi. Îmi fixez dimineața reușitele pe care le-am avut cu o zi înainte, cum ar fi: am făcut astăzi curat, am mers pe jos X pași, am primit o apreciere la serviciu, am alergat 2,5 km. De la început mi-a fost greu, cum să fixez eu așa banalități? Dar, de fapt, acest exercițiu are ca scop construirea încrederii în tine, în ceea ce faci, acestea nu sunt banalități, dar pași pe care tu le faci spre un obiectiv mai mare. La sfârșitul fiecărui an fac lista reușitelor și obiectivelor atinse și e atât de plăcut să descopăr că nu am supraviețuit anul, dar l-am trăit.

8. Lucrez la o idee personală, care nu este legată de serviciul meu. Sunt plină de idei, dorințe și vise. Spre exemplu, de jumătate de an lucrez la blogul meu, la postările pe Facebook și Instagram. Când mă pasionează o idee, încep să mă documentez foarte mult în direcția ei, citesc diferită informație, vreau să cunosc cât mai multe despre acest subiect, fiindcă îmi place ca lucrurile să fie abordate din toate aspectele ca să corespundă la un anumit nivel de calitate. Deseori îmi enervez prietenii, colegii că atunci când îmi povestesc ceva eu pot zice “Știu”. Şi chiar e așa, deoarece sunt ca un burete: citesc, învăț, mă documentez foarte mult.

9. Morning Pages – este o activitate introdusă mai recent. Este ceva ce practicam și anterior, dar haotic și nu întotdeauna. Până să închei acest articol, am deja 7 zile în continuu de când completez Morning Pages. Este, probabil, cea mai ieftină terapie. Consumă un pic din timp, mie îmi ia în jur de 30 minute, dar am decis că voi adopta acest obicei de 3 ori pe săptămână.


Aşa arată rutina mea de dimineaţă, dar, după cum spuneam, o modific şi îmbunătăţesc constant. Aplicarea rutinei zilnice m-a ajutat enorm. Este modul în care îmi așez prioritățile înaintea celorlalte activități din timpul zilei. Rutina mea este atât de simplă și poate nu perfectă însă îmi oferă lucrurile cu cea mai mare valoare: timp și liniște.


Dacă ai decis și tu să ai o rutină de dimineață, atunci îți spun din start: renunță la așteptări. Știu că tu vrei să vezi rezultatele chiar a doua zi. Să-ți spun un secret: toți asta își doresc! Poți avea rezultatele dorite, dar doar fiind perseverent și având continuitate în acțiunile tale.


In final cea mai bună rutină de dimineață pentru tine este cea pe care o construiești chiar tu, a rămas doar să-ți faci timp pentru lucrurile care-ți fac plăcere.


Ce zici? Te-am convins să accepți provocarea de a-ți transforma diminețile?


Cred că te-ar interesa și următorul articol Cum să-ți creezi o rutină productivă pentru dimineață și de ce e important să ai una?


Ce zici să păstrăm legătura? Mă poți vizita pe celelalte spații virtuale, Facebook sau Instagram

DSC_9938.jpg

Salut, mulțumesc că ai trecut pe aici!

Sunt Cristina,

 

Acesta este spațiul meu virtual (bine, pe lângă celelalte platforme sociale) unde scriu despre lucruri interesante ca evoluție personală, recomandări cum să fii mai activ, mai productiv, cum să-ți organizezi și planifici timpul, impresii despre cărțile citite, pasiunile și hobby-urile mele. Dacă rezonezi cu mine atunci te invit să mă descoperi  mai aproape și să descoperi ceea despre ce scriu!

Vreai o doză zilnică de inspirație și motivație?

Thanks for submitting!

  • Facebook
  • Instagram